Prețuim aroma emoției

  • No products in the cart.
  • No products in the cart.
 
Kafetika / Kafetika  / De ce să investești într-un aparat de cafea cu boabe?
Aparat de cafea profesional

De ce să investești într-un aparat de cafea cu boabe?

Tuturor ne place savoarea cafelei, indiferent că o preferăm neagră, cu lapte sau cu diverse siropuri care să o îndulcească. Din acest motiv, din dorința de a se bucura și acasă de experiența barista, mulți pasionați aleg să investească într-un espressor automat cu boabe de cafea, pentru a se bucura de un gust intens, aromă profundă și o savoare plină, care să pună și mai mult în evidență aspecte legate de terroir, tipul de prăjire și chiar beneficiile depline oferită de această licoare magică.

Astfel, în limbajul urban a apărut noțiunea de beans to cup, care nu înseamnă altceva decât o cafea proaspăt râșnită, care să îți ofere boost-ul de energie de care ai nevoie peste zi. Cu siguranță cunoști sunetul cafelei proaspăt râșnite, deci de ce nu te-ai bucura de o experiență organoleptică unică, chiar la tine acasă?

De ce să alegi un aparat de cafea care funcționează cu boabe?

În primul rând, dincolo de prăjire, care se recomandă a fi făcută cu puțin timp înainte de consum, cu cât este mai proaspătă cafeaua măcinată, cu atât gustul este mai intens. Altfel spus, deși ai putea cumpăra cafea măcinată ambalată, niciodată nu se va compara cu cea proaspăt râșnită – boabele de cafea sunt poroase și cu cât au fost măcinate mai demult, cu atât își pierd din umiditate, aromă și gust.

Spre deosebire de cafeaua proaspăt prăjită, cea ambalată în vid se poate să fi fost procesată cu câteva luni înainte de achiziție, iar astfel își pierde din calități până ajunge în ceașca ta. Ei bine, aici intervine un aparat de cafea cu boabe, denumit beans to cup. Acest espressor nu doar că îți va pregăti o cafea delicioasă, dar va măcina boabele pe loc, lucru care va conferi un plus de gust și miros licorii.

Până nu demult, espressoarele automate, pe bază de cafea boabe, păreau o investiție costisitoare, însă în zilele noastre nu mai este cazul. Iar avantajul constă în faptul că te poți bucura de o cafea de specialitate, chiar la tine acasă, alegând acest tip de aparat.

Din punct de vedere al păstrării calităților cafelei, espressorul cu funcție de măcinat boabe este perfect. Astfel, cafeaua rezultată va avea o aromă specială, mai profundă, mai proaspătă și mai intensă. Iar altfel spus, fiecare ceașcă de espresso obținută de la un aparat de cafea cu boabe va avea un gust identic cu cea de dinainte și chiar aceeași intensitate.

Tipuri de espressoare în funcție de modul de funcționare

Cele mai populare aparate de cafea sunt cele automate și, mai nou, cele superautomate. Să le luăm pe rând:

Espressorul automat

Avantajele unui astfel aparat de cafea sunt nenumărate: de la măcinarea proaspătă a cafelei, până la numărul variat de funcții, care îți permite să îți creezi băutura preferată, prin selectarea gradului de măcinare a boabelor, nivelul de temperatură, intensitatea aromei, cu doar o apăsare de buton.

Espressorul superautomat

Acest tip de aparat de făcut cafea are o putere mult mai mare decât espressorul automat, o râșniță din ceramică de înaltă calitate și funcții multiple, ce permit crearea rapidă a mai multor băuturi pe bază de cafea. Acest aparat este mai mult destinat cafenelelor sau birourilor, fiind mai rar întânit acasă. 

Cât de scump poate fi un espressor care funcționează cu boabe de cafea?

Ei bine, aici lucrurile se complică puțin. Prețul este dat, în cea mai mare măsură, de modelul de aparat pentru care optezi, dar și de funcțiile acestuia. Ca o idee generală, un aparat de cafea cu boabe poate costa de la câteva sute de lei, până la câteva mii de lei, în funcție de brand și tipul de așezare – pe blat sau incastrabil.

Cu alte cuvinte, cu cât este mai performant aparatul, cu atât este mai scump. Dacă preferi să bei un espresso lung sau un cappuccino, un espressor cu boabe de cafea de câteva sute de lei este mai mult decât suficient.

Ce caracteristici să iei în considerare când optezi pentru aparat de cafea cu boabe?

Timpul de extracție al cafelei

Spre exemplu, un espresso este preparat într-un timp de 25 până la 40 de secunde. Dacă este realizat mai repede, cafeaua va avea o intensitate mai mică (nu este suficient pentru extracția optimă a cofeinei), iar dacă este realizată într-un timp ce depășește 40 de secunde, cafeaua nu va fi cremoasă.

Performanță

Espressoarele folosesc pompe cu aburi sau cu presiune pentru a prepara cafeaua. Cele mai bune espressoare pentru cafea boabe sunt cele cu pompe de presiune, făcând licoarea mai savuroasă. Deși sunt mai bune, acestea au dezavantajul de a ocupa mai mult spațiu și de a face zgomot.

Râșnița

Ca să te bucuri de gustul unei cafele proaspăt prăjite, râșnița este deosebit de importantă. Verifică dacă râșnița mărunțeste cafeaua și dacă poți să controlezi acest proces pentru a-ți seta, în funcție de preferințe, cât de fină să fie măcinată. Evită metalul și optează pentru râșnițele din ceramică, care nu perturbă gustul cafelei.

Aspect și interfață

Cel mai mare factor în luarea unei decizii de cumpărare a unui espressor ce funcționează cu boabe de cafea este design-ul. De la cel simplu, până la interfață cu touch-screen, felul în care un aparat de cafea arată influențează percepția și experiența pe care o ai în timpul utilizării.

Spumarea laptelui

Pentru băutorii de espresso sau cappuccino, funcția de spumare a laptelui este foarte importantă în luarea deciziei de achiziție. În plus, funcția de spumare face și diferența în prețul de achiziție.

Vaporizatorul

Espressoarele care includ vaporizator sunt mult mai performante, dat fiind că pentru extragerea cafelei este necesară apă cu o temperatură între 88 – 92 de grade Celsius, iar pentru spumarea laptelui este necesar abur la o temperatură de 105 grade Celsius.

Modul de alimentare cu apă

Cele mai multe espressoare au modul de alimentare manual, ceea ce poate deveni un impediment. Cum ar fi ca. În timp ce îți faci cafeaua, aparatul să se oprească pentru că nu mai are apă? Dacă vrei să eviți asta, din comoditate poți opta pentru un aparat de cafea cu alimentare direct la o sursă de apă. Dezavantajul acestui tip de alimentare este prețul, dar dacă ești o fire comodă, cu siguranță vei plăti.

Optează pentru o cafea de calitate, proaspăt prăjită

Nu doar espressorul este important, cât și cafeaua pe care o achiziționezi. Dacă tot faci o cheltuială, ar fi și păcat să nu investești într-o cafea bună, de al cărui gust să te bucuri în fiecare zi. Pe cât posibil folosește cafea de specialitate, sau cel puțin proaspăt prăjită, altfel toate investițiile de mai sus sunt inutile.